Recenzie:”Oameni, îngerii și demoni” de Lina Moacă

12790156_1006332386102610_1990577283_o

Descrierea cărții:

Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui.

Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții.

 Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?
 (click pe copertă pentru a o cumpăra)

 

Rating: 4/5

4stars

 Am ales să citesc această carte datorită unor recenzii pe care le-am citit la alți blogări. Și mă bucur că am citit-o pentru că mi-a plăcut extrem de mult. Mai ales prin faptul că autoare are un stil super și atractiv de a nara, povesti ce se întâmplă în carte. Stil care pe mine m-a atras încă de la primele pagini și m-a ținut aproape de carte, chiar aș putea spune în transă.

”Oameni, îngeri și demoni” am citit-o acum câteva luni, însă nu am avut timp să îi scriu o recenzie. Dar acum se pare că am timp.

6590e-10437804_585690901540406_2440801102606799814_n

Îmi place să spun despre această carte că este, într-un fel sau altul, un remake al creației omului sau mai bine zis o repovestire a păcatului strămoșesc. Mereu am fost atrasă de astfel de povești, de retelling-uri mai bine zis, fie că era vorba de ”Frumoasa și bestia”, ”Cenușereasa” sau altele. Însă de mult timp, fără să știu, mi-am dorit să citesc o astfel de carte în care să se îmbine elementele biblice cu cele supranaturale. Acest lucru mi-a plăcut cel mai mult la cartea Linei, această îmbinare care pe mine m-a fascinat pe tot parcursul poveștii.

Un alt aspect care îmi place la carte este stilul autoarei; faptul că nu lasă nimic neatins. Descrierile sunt multe și colorate de cuvinte potrivite, schimbul de replici dintre personaje este complex și captivant, iar emoțiile trăite de protagoniste sunt transmise cu ușurință către cititor, în așa fel încât să se simtă prezent pe un platou unde se filmează un film în stil victorian, iar personajele sunt actorii rostind replici visătoare.
tumblr_objr1xwl6V1sljr6io1_500Personajul meu preferat este Lilly, chiar dacă la un moment dat nu mi-a plăcut faptul că s-a îndrăgostit prea devreme, dar asta este altceva. Mi-a plăcut să dau paginile și să văd cum evoluează Lilly ca persoană într-o lume nouă. M-am bucurat când Lilly și-a lua în propriile mâini datoria de a curăța lumea de rău, devenind parcă un vânător supranatural și totodată un recuperator al sufletelor afectate de acest rău.

După cum este spus în descriere cartea este relatată din perspectiva a trei personaje feminine: Lilly, Alexandra și Mihaella. Fiecare fată are sentimentele ei, trăirile ei, obiceiurile ei, demonii ei, ceea ce le face pe fiecare în parte deosebite și captivante, în același timp, pentru cititor.

A fost interesant să vezi prin cele 3 perspective acțiunea cărții, însă consider că epilogul dat de Mihaella au fost prea puține detalii, prea repede s-a petrecut totul și cred că mai mergea un capitol pentru încheierea cărții, care să reunească toate personajele feminine. Dar, chiar dacă nu există acest final pe care mi-l doresc tot am îndrăgit această carte și are un loc în sufletul meu.

Vouă cum vi s-a părut cartea?

Anunțuri

3 gânduri despre „Recenzie:”Oameni, îngerii și demoni” de Lina Moacă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s